BAIA POPULARĂ ÎN TRECUT
Pe locul unde se găseşte în prezent Baia Populară Sibiu a funcţionat prima fabrică de lumânări din stearină din Transilvania, deschisă în 1840.
După mutarea fabricii pe actuala stradă Turnului, Franz Frühbeck senior înfiinţează în anii '40 ai secolului XIX primele băi de aburi din oraş.
În 1886, Johann Habermann cumpără baia de la urmaşii lui Frühbeck, pe care o extinde şi o modernizează. Baia lui Habermann se afla pe locul actualului Spital de Pediatrie, în parcul Astra.
Ideea de a construi în Sibiul sfârşitului de secol XIX o baie accesibilă tuturor, a aparţinut Dr. Carl Wolff. Adunarea Generală a Casei de Economii (Hermannstädter Allgemeinen Sparkassa) şi-a însuşit această idee şi a furnizat mijloacele de execuţie din fondurile sale de rezervă.
Construcţia, creaţia profesorului de arhitectură al Universităţii Tehnice din München Karl Hocheder (1854-1917), îmbină stilistic forme ale barocului cu elemente de „Jugendstil" de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, fiind cea mai reprezentativă clădire din oraş pentru acest stil arhitectural. Profesorul Karl Hocheder a însărcinat pe unul dintre cei mai buni asistenţi ai săi la conducerea lucrărilor de construcţie - Hans Heckner care, împreuna cu meşterul Gustav Mätz şi echipa sa, a ridicat atât de repede acesta clădire, încât inaugurarea a putut avea loc în 11 decembrie 1904.
Din punct de vedere al structurii arhitectonice, Baia Populară Sibiu, este o copie aproape fidelă a Băii Müller din München aceasta fiind realizată de acelaşi arhitect.
La vremea respectivă nici un alt oraş din Austro-Ungaria de mărimea Sibiului, nu dispunea de o asemenea instituţie.
Baia dispunea în partea stângă, de un bazin lung de 21 de metri, lat de 9 metri, acoperit cu plăci de gresie verde-marin. În dreapta vestibului se ajungea la sauna romano-irlandeză, unică în ţară prin complexitatea dotărilor sale: sală de sudaţie cu 32 de cabine, saună umedă, saună uscată, bazine de alternanță (cald şi rece), duşuri, spaţiu de masaj.
La etaj se aflau 10 cabine cu căzi şi duşuri pentru îmbăiere, precum şi 5 încăperi pentru băi de tratament: tratament cu nămol adus din Battaglia (Italia), băi de lumină electrică sau vana pentru curenţi electrici galvanici.
Cele mai multe dintre aceste servicii sunt accesibile şi astăzi.
Popularitatea tot mai mare de care se bucura baia, l-a convins pe Dr. Carl Wolff să ia în considerare oferirea posibilităţii atât de tratament, cât şi de cazare a pacienţilor veniţi din exterior. Astfel a luat naştere sanatoriul.
Sanatoriul Stadtpark (inaugurat în 1906) a format împreună cu Baia Populară până după primul război mondial, un complex sanatorial unic în Transilvania.
Clădirea sanatoriului, ridicată după planurile aceluiaşi profesor Hocheder, se compunea jumătate din camerele destinate bolnavilor şi locuinţa doctorului instituţiei, şi jumătate din locuinţe de închiriat. Sala de mese şi cea de lectură erau amplasate parţial în corpul de clădire care făcea legătura dintre baie şi sanatoriu. După inaugurarea sanatoriului, numărul de clienţi ai Băii Populare a crescut la o medie de 5000/an, pacienţii provenind din toate colţurile ţării, dar şi din Turcia şi Germania.
După mutarea fabricii pe actuala stradă Turnului, Franz Frühbeck senior înfiinţează în anii '40 ai secolului XIX primele băi de aburi din oraş.
În 1886, Johann Habermann cumpără baia de la urmaşii lui Frühbeck, pe care o extinde şi o modernizează. Baia lui Habermann se afla pe locul actualului Spital de Pediatrie, în parcul Astra.
Ideea de a construi în Sibiul sfârşitului de secol XIX o baie accesibilă tuturor, a aparţinut Dr. Carl Wolff. Adunarea Generală a Casei de Economii (Hermannstädter Allgemeinen Sparkassa) şi-a însuşit această idee şi a furnizat mijloacele de execuţie din fondurile sale de rezervă.
Construcţia, creaţia profesorului de arhitectură al Universităţii Tehnice din München Karl Hocheder (1854-1917), îmbină stilistic forme ale barocului cu elemente de „Jugendstil" de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, fiind cea mai reprezentativă clădire din oraş pentru acest stil arhitectural. Profesorul Karl Hocheder a însărcinat pe unul dintre cei mai buni asistenţi ai săi la conducerea lucrărilor de construcţie - Hans Heckner care, împreuna cu meşterul Gustav Mätz şi echipa sa, a ridicat atât de repede acesta clădire, încât inaugurarea a putut avea loc în 11 decembrie 1904.
Din punct de vedere al structurii arhitectonice, Baia Populară Sibiu, este o copie aproape fidelă a Băii Müller din München aceasta fiind realizată de acelaşi arhitect.
La vremea respectivă nici un alt oraş din Austro-Ungaria de mărimea Sibiului, nu dispunea de o asemenea instituţie.
Baia dispunea în partea stângă, de un bazin lung de 21 de metri, lat de 9 metri, acoperit cu plăci de gresie verde-marin. În dreapta vestibului se ajungea la sauna romano-irlandeză, unică în ţară prin complexitatea dotărilor sale: sală de sudaţie cu 32 de cabine, saună umedă, saună uscată, bazine de alternanță (cald şi rece), duşuri, spaţiu de masaj.
La etaj se aflau 10 cabine cu căzi şi duşuri pentru îmbăiere, precum şi 5 încăperi pentru băi de tratament: tratament cu nămol adus din Battaglia (Italia), băi de lumină electrică sau vana pentru curenţi electrici galvanici.
Cele mai multe dintre aceste servicii sunt accesibile şi astăzi.
Popularitatea tot mai mare de care se bucura baia, l-a convins pe Dr. Carl Wolff să ia în considerare oferirea posibilităţii atât de tratament, cât şi de cazare a pacienţilor veniţi din exterior. Astfel a luat naştere sanatoriul.
Sanatoriul Stadtpark (inaugurat în 1906) a format împreună cu Baia Populară până după primul război mondial, un complex sanatorial unic în Transilvania.
Clădirea sanatoriului, ridicată după planurile aceluiaşi profesor Hocheder, se compunea jumătate din camerele destinate bolnavilor şi locuinţa doctorului instituţiei, şi jumătate din locuinţe de închiriat. Sala de mese şi cea de lectură erau amplasate parţial în corpul de clădire care făcea legătura dintre baie şi sanatoriu. După inaugurarea sanatoriului, numărul de clienţi ai Băii Populare a crescut la o medie de 5000/an, pacienţii provenind din toate colţurile ţării, dar şi din Turcia şi Germania.
